Prezentarea comunei

Localitatea se numeşte SMÂRDIOASA, fiind o comună alcătuită din două sate, satul Smârdioasa, care este şi reşedinţa comunei, unde se află Consiliul local şi Primăria, situate în centrul aşezării  şi satul ŞOIMU, situat  la un km de reşedinţa comunei. Comuna Smârdioasa se află aşezată în vestul Câmpiei Bărăganului, în sudul ţării, la nivelul judeţului Teleorman ocupând un loc central-sudic, desfăşurându-se pe terasa de luncă a râului Vedea, la 20 de km de fluviul Dunărea. Comuna este străbătută de DN 51, fiind situată la 16 km faţă de reşedinţa judeţului, municipiul Alexandria şi la 25 km de oraşul Zimnicea. Se învecinează la nord cu comunele Brânceni şi Ştorobăneasa, la sud cu Frumoasa, la est cu Cervenia şi la vest cu Izvoarele.

Comuna Smârdioasa are un relief de câmpie, fiind amplasată în lunca râului Vedea, pe malul drept, fiind expusă revărsărilor râului, în perioadele cu ploi abundente( ex. inundaţiile din 2005).Pe teritoriul comunei se află un lac artificial cu o suprafaţă de 12 ha, numit Lacul Sărat, format din acumularea apelor pârâului Găuriciu, surplusul scurgându-se în râul Vedea. Clima este temperat continentală, cu ierni aspre când bate Crivăţul din est sau Austrul din vest şi veri călduroase, chiar caniculare, cu precipitaţii slabe. Vegetaţia este specifică zonei de câmpie, nu există păduri pe teritoriul comunei. Fauna este sărăcăcioasă, specifică zonei, reprezentată de animale mici şi păsări.

Denumirea comunei vine de la cuvântul slavon „smard (smarc)” care însemna murdar, urât mirositor, probabil de la lacurile mici şi ochiurile de apă, denumite şi smârcuri, existente în preajma vetrei satului.Dintr-un manuscris al Academiei Române, comuna ar data din jurul anului 1700, când a luat fiinţă cu un număr de 20-30 de familii stabilite aici şi care lucraseră mai înainte ca clăcaşi pe moşia Brânceni. În urma reorganizării administrative a Ţării Româneşti înfăptuită de Constantin Mavrocordat prin aşezământul din 1741, localităţile Smârdioasa şi Şoimu făceau parte din Plasa Marginea de Jos, componentă a judeţului Teleorman În acelaşi manuscris amintit mai sus este menţionat şi faptul că în anul 1810 în satul Smârdioasa exista o biserică din lemn, aşezată probabil în locul sau lângă actuala biserică, ce a fost ctitorită de către boierul Cernea Popovici, fapt consemnat şi în lucrarea istoricului Constantin Giurăscu, Istoria Românilor. În manuscrisul păstrat la Academia Română se spune că biserica cât şi comuna nu se aflau în vechime pe locurile de astăzi ci mai la miazăzi spre satul Şoimu, pe un teren ridicat, salubru, pentru că revărsările râului Vedea forma în zonă lacuri şi smârcuri. Satul era înconjurat de falnice şi impunătoare păduri, astfel că biserica şi satul nu se vedeau din şosea. Ctitorul bisericii din Smârdioasa, polcovnicul Cernea Popovici era de origine bulgară, s-a dat în credinţa turcească, primind multe moşii în ţinutul Teleormanului, dar a rămas cu inima la credinţa sa creştină, astfel că ridică patru biserici în satele  Smârdioasa, Cervenia, Găuriciu, Conţeşti, fiind inmormântat în biserica din Smârdioasa după ce a fost omorât de o altă familie de origine bulgărească, Pănculeştii. Astăzi în casele sale de la Cervenia se află Centrul  de sănătate Cervenia. La începuturi, locuinţele erau bordeie acoperite cu pământ iar mai târziu, după anul 1821, încep să apară case acoperite cu stuf, trestie şi sindrilă, iar după 1900 cu ţiglă sau tablă. În anul 1864 un număr de 153 de locuitori au fost împroprietăriţi. Învăţătura de carte s-a făcut cunoscută în Smârdioasa în jurul anului 1865, copii fiind învăţaţi carte de către preotul satului, iar în anul 1881 s-a construit prima sală de clasă. Actuala şcoală este dată în folosinţă în anul 1954, iar satul avea pe atunci 676 de case. Documentele vechi remarcă faptul că dezvoltarea comunei după anul 1900 era realizată prin comerţul efectuat de câţiva negustori greci care cumpărau cereale, transportându-le cu şlepul pe Dunăre. După primul război mondial apar mai mulţi negustori de cereale şi primele manufacturi, se construieşte o moară, două fabrici de ulei şi patru depozite de cherestea. Ţăranii săraci munceau la moşierii din zonă, ca Vorvoreanu, Cantacuzino, Iliescu, Paulescu.

În decursul timpului populaţia comunei Smârdioasa a evoluat, potrivit recensămintelor din anii respectivi, după cum urmează:

Anul	Populaţia pe sate componente
	Smârdioasa	Şoimu
1832	136	79
1912	1582	973
1930	2097	921
1956	2432	989
1977	2623	792
1992	2203	628
2002	2149	590

Suprafaţa comunei este următoarea:

Suprafata totala din care:	3168 ha
Intravilan	234 ha
Teren agricol	2934 ha

Principala ocupaţie a locuitorilor este agricultura. Pe teritoriul comunei îşi desfăşoară activitatea un număr de 7 societăţi cu profil agricol, care au în arendă o mare parte din suprafaţa agricolă a comunei, o moară de cereale, o presă de ulei, 23 societăţi cu profil de comerţ, o frizerie, două farmacii, două ateliere de reparaţii auto şi vulcanizare, ateliere de tâmplărie, precum şi un târg comunal de tradiţie în zonă, organizat în fiecare zi de duminică, unde producătorii agricoli individuali din comună şi satele din zonă desfac produsele lor. O parte din locuitori se ocupă cu meşteşugurile, în special populaţia romă. Comuna Smârdioasa este străbătută de la nord la sud de calea ferată, existând şi o Staţie CFR în localitate. În comună există o bază-siloz modernă şi un centru de vinificaţie şi o cramă.